Publicat la 10 martie 2025

Peste 1.300 de elevi din judeţul Braşov, din 8 licee din trei localităţi au participat anul acesta la orele de educaţie antreprenorială din cadrul celeiu de-a 3 a ediţii a „Maratonul pentru Educaţie Antreprenorială”, iniţiat de Asociaţia Naţională a Antreprenorilor (ANAA), în parteneriat cu Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) – Sucursala Braşov.
Evenimentul are ca punct central concursul de planuri de afaceri, iar vineri, 7 martie, au fost premiate cele mai bune trei idei de afaceri ale elevilor din liceele din judeţul Braşov. Au fost prezentate proiectele de afaceri pregătite de către echipele de elevi şi, pe durata deliberării juriului, s-a desfăşurat un curs de educaţie antreprenorială.
Desfăşurat în Aula „Sergiu Chiriacescu” a Universităţii Transilvania, evenimentul organizat de CONAF a atras mulţi oameni de afaceri şi din domeniul educaţiei.
„Maratonul pentru Educaţie Antreprenorială este un proiect CONAF România. În Braşov a ajuns la cea de-a treia ediţie. Anul acesta, noi reunim liceenii din peste 8 licee, care îşi prezintă un plan de afaceri gândit şi pregătit de ei, pe scenă, în faţa unor antreprenori de marcă ai României. La final, urmează să se aleagă locurile 1, 2 şi 3, dar până la urmă toată lumea este câştigătoare pentru că ei aici dobândesc experienţă”, a explicat vicepreşedintele CONAF Braşov, Alina Breazu.
Un astfel de eveniment poate fi o rampă de lansare în carieră pentru tinerii cu iniţiativă, a apreciat preşedinta CONAF Braşov, Daniela Kasper: „În această ţară eşti apreciat, poţi fi evidenţiat, se contează pe tine, contăm pe voi, vă creem o scenă, o rampă de lansare, o rampă de exerciţiu pentru a vă avea aici în ţară, pentru a construi împreună cu noi, alături de noi, vă vrem alături de noi să creem nivelul de business în România, contăm pe voi, pentru că sunteţi extraordinari”.
Prezent la eveniment, primarul Braşovului, George Scripcaru, este de părere că proiectele şi ideile tinerilor ar putea fi utile administraţiilor locale: „Pentru elevii care sunt astăzi prezenţi aici, cred că faceţi o treabă bună. M-aş bucura ca dintre ei să prezinte proiecte sau business-uri ori anumite lucruri de care eu, ca primar, să mă folosesc pentru că şi primarul, până la urmă, este tot un manager, pentru că el trebuie să managerieze un oraş”.
Etapa locală va fi urmată de finala la nivel naţional, unde se vor califica echipele aflate pe primele trei locuri din fiecare judeţ participant la concurs.
Foto: Premiul 1 – Kivy
Foto: Premiul 2 – Tradiţii cu Rareş
Foto: Premiul 3 – AI Style
Comentarii
nu este nici un comentariu