Programul „Masa Sănătoasă” s-a extins și ar trebui să ajungă la mai bine de jumătate de milion de elevi din peste 1.400 de școli.
Programul a dus la reducerea abandonului și a absenteismului. Acum, autoritățile locale trebuie să finalizeze procedurile de licitație pentru ca mâncarea să ajungă la elevi.
În județul Iași, sunt înscrise în proiectul „Masa Caldă” 48 de școli, cu aproximativ 23.000 de elevi. Efectele se văd, spun oficialii.
Irina Lupu, directoarea Școlii „Aron Vodă” Iași: „Absenteismul s-a redus considerabil. Avem clase întregi, zile la rând, în care nu lipsește niciun copil.”
Mamă: „Am trei copii care merg la școală și primesc masă caldă și, ca părinte, sunt foarte mulțumită.”
În Argeș, copiii așteaptă cu nerăbdare să primească o masă la școală.
Luminița Căciulă, directoarea adjunctă a Școlii Gimnaziale Micești: „Acum, că nu se mai acordă, copiii întreabă tot timpul: Doamna, când vine?! Pentru că ne este foame!”
Costurile pentru mâncarea copiilor
Cu 15 lei, într-un liceu din județul Prahova, elevii primesc un fel principal și un fruct. Anul trecut, au fost 280 de beneficiari, copii de grădiniță și elevi de gimnaziu.
Elev: „Am primit piure cu șnițel, cu salată, am primit orez cu legume.”
A fost renovată cantina, care acum este și sală de mese. Cei din conducerea școlii spun că nu au avut cazuri de abandon, iar absențele sunt în scădere. În plus, au dispărut din ghiozdane dulciurile.
Veronica Rădulescu, directoarea Liceului Agricol Bărcănești: „Prin intermediul mesei calde avem un control asupra lucrurilor care se consumă la școală și am observat o îmbunătățire a obiceiurilor alimentare.”
Daniel David, ministrul Educației: „Este un mecanism atât educațional, cât și unul social. Știu cazuri de succes, școli în care prezența nu era foarte încurajatoare și, odată cu introducerea în acele școli a acestui program, copiii au început să vină la școală. Evident că ar fi de dorit să ai și săli de mese și cantine.”
Anul acesta, peste jumătate de milion de elevi vor primi o masă sănătoasă la școală, cu peste 75.000 mai mulți față de anul trecut.
Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:
Articol recomandat de sport.ro