Se împlinesc 100 de ani din momentul în care Constantin Angelescu, ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice, o personalitate care și-a pus amprenta asupra dezvoltării județului Buzău, membru marcant al unor instituții naționale și internaționale, a introdus examenul de Bacalaureat, printre probe numărându-se, în afară de Limba română și matematică, și dreptul constituțional.
În data de 7 martie 1925, Ministerul Justiției a modificat Legea asupra învățământului secundar și superior, prin introducerea examenului de Bacalaureat, actul normativ fiind publicat o zi mai târziu, duminică, în data de 8 martie 1925 în Monitorul Oficial (MO) al României.
Potrivit legii, elevii care promovau ultima clasă a liceelor sau școlilor secundare de fete de gradul al II-lea urmau să susțină un un examen de bacalaureat, al cărui scop era de a verifica cunoștințele dobândite de elevi la materiile de studiu cele mai importante și de a dovedi ‘influența studiilor făcute asupra formării cugetării lor’.
‘Vor fi două sesiuni: una de vară între 25 Iunie și 10 Iulie și una de toamnă între 15-30 Septemvrie. Fiecare comisiune se alcătuește din șapte membri, dintre cari: șase vor fi numiți dintre profesorii titulari de la clasele superioare ale liceelor Statului, iar al șaptelea membru, care este și președintele comisiunii, dintre membrii corpului didactic universitar, profesor, agregat, sau conferențiar definitiv de la facultățile de litere sau de științe, sau dintre foștii inspectori școlari ai învățământului secundar. Aceste însărcinări sunt obligatorii. Examenul va consta atât din probe scrise cât și orale și se va face asupra materiilor fundamentale: limba și literatura română, istoria românilor, geografia României, instrucția civică, la cari se vor adăugă o limbă modernă, precum și două materii speciale în raport cu categoria școalei sau a secțiunii pe care a urmat-o candidatul. Elevii cari au urmat un liceu cu altă limbă de predare decât limba română, vor putea depune examenul asupra acestor două materii speciale în limba respectivă’, prevede legea publicată în MO la data de 8 martie și pusă la dispoziție AGERPRES de către Arhivele Naționale Buzău.
Astfel, candidații care promovau examenul de bacalaureat, urmau să primească o diplomă recunoscută de Statul român și eliberată de către Minister prin intermediul inspectoratelor regionale pe un formular uniform. Totodată, diplomele similare obținute în străinătate, nu erau considerate valabile decât în contextul în care erau verificate de către Consiliul permanent al instrucțiuni, care avea puterea de a acorda sau respinge valabilitatea documentului sau dispune o nouă examinare a candidatului.
‘Numai bacalaureatul dă dreptul de înscriere în învățământul superior. Pentru serviciul militar cu termen redus și pentru admiterea în funcțiuni publice, absolvirea ultimei clase a liceului este deajuns. Notarea răspunsului elevilor din învățământul secundar se va face cu cifre de la 1-10’, stabilea actul normativ.
În data de 11 aprilie a anului 1925, tot în MO a fost publicat Regulamentul pentru punerea în aplicare a modificărilor operate la legea învățământului secundar și superior. Pe lângă elevii care promovau ultima clasă a liceelor sau școlilor secundare de fete de gradul al II-lea, puteau participa la bacalaureat și elevii pregătiți în particular pentru clasa VIII, iar data limită pentru înscriere era stabilită cel târziu cu o zi înainte de examen.
‘Art. 22. – În ziua de 24 Iunie-pentru sesiunea de vară – și de 14 Septemvrie – pentru sesiunea de toamnă-inspectoratul regional totalizează înscrierile și le clasifică în grupuri de aproximativ 100-150 de candidați, pe care le repartizează comisiilor de examinare, desemnând și localul de școală unde se va ține examenul. Art. 23. – Ministerul întocmește din vreme comisiunile de examinare și le comunică inspectoratelor regionale și școlilor unde vor funcționa cu cei puțin o săptămână înainte de data începerii examenelor (…) Comisiunile ce vor avea să examineze în localităților unde sunt repartizați elevii cari au urmat cursurile liceelor într-o limbă minoritară, fie în școli de Stat, fie în ;coli confesionale ori particulare, se vor putea complecta numai în caz de nevoie cu cel mult încă doi membri aleși din corpul didactic al liceelor de Stat, cari să examineze în limba respectivă, din cele două materii speciale’, se menționa în MO.
Același document conținea informații detaliate referitoare la desfășurarea examenului de bacalaureat. Comisia de examen se întrunea în dimineața zilelor de examen, în data de 25 iunie, respectiv 15 septembrie pentru cea de-a doua sesiune și forma grupe de cel puțin 25 și cel mult 40 de elevi care urmau să fie examinați sub atenta supraveghere a cadrelor didactice.
‘La 8 martie 1925, s-a publicat Legea de modificare a unor articole din Legea asupra învățământului secundar și superior, fiind introdus examenul de bacalaureat ca examen de sfârșit de liceu. Legea în MO 54 din 8 martie 1925, pp. 2449-2451, art. 19C-19G). La 11 aprilie 1925, dr. C. Angelescu a semnat un Regulament de aplicare a Legii mai sus menționate. Examenul se susținea în fața unei comisii numite de Ministerul Instrucțiunii Publice, compuse din șapte membri, dintre care șase erau numiți dintre profesorii titulari de la clasele superioare ale liceelor de stat. Al șaptelea membru, care era președinte al comisiei, era numit dintre membriii corpului didactiv universitar, profesor agregat sau conferențiar definitiv. Acesta numea secretarul comisiei. Examenul cuprindea trei probe: I – Limba română, proba a II-a – Limba franceză și proba a III-a, în funcție de profilul liceului. Timpul de lucru era de două ore. ( MO nr. 82 din 11 aprilie 1925, pp. 4097-4105, pct. E-F)’, a precizat pentru AGERPRES, directorul Arhivelor Naționale Buzău, dr. Anca Elena Pororo.
Examenul de bacalaureat debuta cu examenul scris la Limba română, urmat de o probă care presupunea traducerea unui text în limba franceză și ulterior o probă la matematică.
‘Proba întâia este de limba română; scopul ei este să dovedească, pe lângă cunoștințele candidatului, corectitudinea limbei scrise, metoda și claritatea exprimării ideilor, precum și îngrijirea formei. Subiectul acestei probe poate fi o compunere literară sau expunerea unui subiect general de literatură, istorie sau științe, din materia prevăzută pentru examenul de bacalaureat. Este interzisă consultarea de cărți, notițe, etc. Proba a doua va fi o traducere din limba română în limba franceză. Textul de tradus va fi de 10-12 rânduri și va consta dintr-o bucată ușoară, fără arhaisme, particularități de limbă, greutăți sintactice, ori de stil. Elevii nu au voie să întrebuințeze dicționar, profesorul va nota pe tablă traducerea cuvintelor pe cari elevii ar putea să nu le cunoască. Proba a treia va fi deosebită după secțiuni și grupe. Elevii, secțiunilor clasice și moderne ai liceelor de băieți precum și, elevele școlilor secundare de gradul II vor traduce o bucată din latinește în românește, de greutatea ultimelor două clase ale școalei lor, în întindere de 10-12 rânduri, putându-se servi de dicționare. Elevii secțiunii reale vor avea de rezolvat o problemă de matematici de greutatea ultimelor trei clase de liceu, secția reală’, menționa MO.
Totodată, pentru fiecare din cele trei probe, erau alocate câte două ore iar lucrările erau susține de candidați pe coli de hârtie ce purtau ștampila liceului și semnătura președintelui. După susținerea examenului scris, urma proba orală.
‘Lucrările se examinează de profesorul specialist, care le notează cu note de la 1-10. După două zile libere de la ținerea probelor scrise, comisia se întrunește spre a stabili situația. Vor fi considerați ca respinși candidații cari au obținut la două probe nota 4. Candidații cu o singură notă 4 sunt declarați admiși la proba scrisă. Art. 25. – Rezultatul examenului scriptic se afișează și de a doua zi începe examenul oral. Candidații reușiți la examenul scriptic vor fi împărțiți în serii zilnice de câte cel mult 20 candidați. Fiecare candidat va fi examinat rând pe rând de toți membrii comisiunii. Toți candidații vor fi examinați din limba română, istoria patriei, geografia României, instrucția civică (drept constituțional și administrativ) și limba franceză. Pe lângă aceasta, absolvenții secției clasice vor mai fi examinați din limba latină și elină, ai secției reale din matematici și șt. fîzico-chimice, ai secției moderne, precum și elevele școlilor secundare de fete gr- II, din fizico-chimice și st. naturale: una din materiile de specialități ale fiecărei secțiuni poate fi înlocuită prin alta din materiile programelor liceale respective. Ministerul va comunica școlilor spre a fi afișate, cel mai târziu la 1 Aprilie, cari sunt cele două materii alese pentru examinarea de specialități pentru fiecare secțiune’, indica regulamentul de desfășurare al bacalaureatului.
Notele urmau să se stabilească în seara zilei în care se desfășura examenul oral iar elevii care obțineau la o materie o notă mai mică de 4 sau la mai mult de două obiecte nota 4 erau considerați respinși.
‘Art. 26. – După sfârșirea examenului tuturor seriilor se procedează la totalizarea rezultatului scriptic și oral. Se vor declara respinși candidații cari au obținut nota 4 atât la proba scrisă cât și la proba orală a aceleiaș materii. Vor fi declarați admiși aceia cari au obținut media generală 6. Prin adunarea tuturor notelor obținute de candidat la probele scriptice și orale și împărțirea lor la numărul acestor note, se obține media de clasificare a celor reușiți în grupul respectiv (…) Art 28. – Nu există drept de corigență la examenul de bacalaureat; candidații respinși la o sesiune se pot prezenta întruna din sesiunile următoare spre a depune din nou examenul în întregime. Candidații cari au întrerupt examenul în decursul probelor, vor repeta din nou examenul în întregime într-una din sesiunile următoare(…) Comisiunile numite pentru sesiunea din vară vor funcționa și în sesiunea de toamnă(…)’ stipula legea învățământului.
Susținerea examenului de bacalaureat nu era gratuită, fiind exceptați de la taxe elevii proveniți din familii cu posibilități financiare reduse.
‘Toți candidații la bacalaureat voi plăti o taxă de examen în sumă de 800 de lei, la inspectoratul regional unde se face înscrierea. Candidații săraci vor putea cere scutirea de taxă, prezentând act de paupertate. Scutirile se vor acorda pentru taxa întreagă sau pentru jumătate din ea, astfel ca cifra lor să nu treacă peste 30% din totalul sumei ce trebuia încasată de la toți candidații(…) După terminarea examenului, inspectorul regional pune suma rezultată din taxe la dispoziția președintelui comisiunii, care o distribue în chipul următor: a) 5% secretarului comisiunii; b) câte o cotă membrilor comisiunii cari au domiciliul în localitatea unde s’a ținut examenul; c) câte două cote membrilor comisiunii cari au domiciliul în altă localitate; d) președintele comisiunii ia două cote în cazul când este din aceeaș localitate și trei cote în cazul când este din altă localitate. Cheltuiala transportului cu trenul pentru membrii din alte localități se va face în contul ministerului(…) Taxa pentru liberarea diplomei de bacalaureat este de lei una sută, care se plătește la Administrația financiară respectivă pe seama Casei școalelor’, mai conținea documentul.
După susținerea examenului, fiecare elev declarat admis primea o diplomă de bacalaureat, fiind singura recunoscută pe teritoriul țării. Diplomele similare obținute în alte țări nu eru considerate valabile decât după ce erau verificate de o comisie specială care putea acorda sau respinge echivalența sa ori putea dispune o examinare suplimentară a candidatului.
‘În caz de pierdere a diplomei de bacalaureat, posesorul ei se va îngriji să se publice pierderea prin MO și prin două ziare cotidiane, dintre cari cel puțin unul va fi din Capitală, celalt putând fi din orașul de reședință a regiunii școlare sau a liceului prin care s’a eliberat diploma. La două săptămâni după publicare, ministerul va putea dispune să se libereze un duplicat de către direcțiunea liceului, care a liberat și originalul, cu viza inspectoratului regional și a ministerului. Duplicatul va fi liberat pe acelaș formular ca și diploma originală, purtând mențiunea duplicat. Se va plăti pe lângă inserțiunea din MO, și o taxă de liberare de duplicat de 1.000 lei. Duplicatele se liberează o singură dată(…) Ministrul instrucțiunii, Dr. C. Aughelescu’, conchide documentul aprobat în anul 1925.
Constantin Angelescu, ministrul instrucțiunii la acea vreme a introdus examenul de bacalaureat în România. Născut la Craiova, a deținut băile Sărata Monteoru, punându-și amprenta asupra dezvoltării județului Buzău.
‘Constantin Angelescu s-a născut la Craiova, la 22 iunie 1869. A urmat Școala primară și liceul în aceeași localitate, iar între anii 1887-1894 a frecventat cursurile renumitei Facultăți de Medicină din Paris, unde a dobândit o temeinică pregătire teoretică și practică. În anul 1894 și-a susținut cu succes doctoratul în medicină, iar după aproape 10 ani petrecuți în spitale din Paris, s-a întors, definitiv, în țară, În 1898 s-a căsătorit cu Virginia Monteoru, una dintre fiicele marelui proprietar buzoian Grigore C. Monteoru. Ei au moștenit o avere considerabilă, inclusiv băile Sărata Monteoru, renumite în toată țara pentru efectul curativ al apelor sale. Constantin și Virginia Angelescu au avut șase copii, iar la două săptămâni de la nașterea ultimului, în anul 1908, Virginia a decedat. Dr. C. Angelescu a avut un adevărat cult al familiei, acesta nu s-a recăsătorit, deși a trăit 40 de ani după moartea soției. Chirurg de valoare și iubitor de viață activă, la 32 de ani dr. C Angelescu se înscrie în Partidul National Liberal, cel mai puternic și influent partid al vremii, fiind ales deputat în Colegiul III țărănesc din județul Buzău’, a subliniat Anca Elena Pororo.
Dr. Constantin Angelescu a fost desemnat ministru al Lucrărilor Publice și Comunicațiilor, apoi numit ministru plenipotențiar la Washington (1 octombrie 1917-25 martie 1918), fiind primul ambasador al României în Statele Unite ale Americii. Ca ministru la Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice s-a preocupat de reorganizarea învățământului românesc și construirea școlilor.
‘Între cele aproximativ 14.000 de localuri ridicate din inițiativa și cu sprijinul său, în perioada 1922-1938, se află și clădirile Liceului de fete ,Dr. Constantin Angelescu’ (1925-1931, actualul Colegiu Național ‘Mihai Eminnescu’ și Școlii Normale de Fete (1925-1937), astăzi sediul Muzeului Județean ‘Alexandru Odobescu’ Buzău (tot aici funcționează Teatrul ‘George Ciprian’ și Centrul de Cultură și Artă). A dispus unificarea învățământului în condițiile României întregite, pe baza unei legislații unitare, a creat comitetele școlare, a luat măsuri de reorganizare a învățământului primar (1924) și a celui secundar (1928) prin reintroducerea, după noi principii, a bacalaureatului (1925), legiferarea învățământului particular, confesional și minoritar (1923). Pentru stimularea construirii localurilor de școli a instituit ordinul ‘Răsplata muncii pentru construcții școlare’, a sprijinit acțiunile de organizare a internatelor școlare, a dispus acordarea de burse pentru elevii merituoși din învățământul secundar. Ministru secretar de stat (10 februarie-30 martie 1938) și Consilier al Coroanei (30 martie 1938-1940)’, se precizează în volumul ‘1000 de buzoieni pentru România’.
S-a implicat activ și a reprezentat România în numeroase instituții culturale și științifice naționale și internaționale, ocupând printre altele funcția de președinte al Comitetului de conducere al Ateneului Român (1923-1947), membru al Societății Internaționale de Chirurgie din Bruxelles (1929), membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris (1930), membru de onoare al Academiei Române (1934), Doctor Honoris Causa al Facultății de Medicină din Varșovia, președinte al Societății pentru învățătura Poporului Român (1936-1938), decorat cu ordinul ‘Steaua României’ în grad de cavaler, ordinul ‘Coroana României’ în grad de mare ofițer, ordinul ‘Meritul Cultural’, ‘Crucea Legiunii de Onoare’ în grad de mare ofițer. AGERPRES/(AS-redactor: Florin Zafiu, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Foto: (c) Florin Zafiu / AGERPRES