Sistemul de educaţie din rural funcţionează în „mod de avarie”, a declarat joi ministrul Daniel David, care a adăugat că instituția pe care o conduce discută „tot mai serios” un proiect de reformare care să le ofere elevilor din sate şanse egale cu cele de care beneficiază cei din urban.
„Probabil că va trebui să regândim paradigmatic învăţământul rural, pentru că aproape o jumătate de Românie se află acolo, iar modul în care funcţionează în acest moment învăţământul rural, după mine, este un mod de avarie. Problema este că avem mulţi copii, este drept, dar nu sunt adunaţi în grupuri mari astfel încât să poţi să ai şcoli în care, având mulţi copii poţi să aduci profesori de calitate, poţi să aduci tot ceea ce îţi trebuie pentru a face şcoală comparabil cu ce se întâmplă în mediul urban. Deci din start pornesc cu o neşansă extraordinar de mare”, a declarat Daniel David, într-o conferinţă de presă.
Campusurile școlare – un posibil model pentru reformarea sistemului de învățământ din rural
Multă lume face referire la reforma lui Spiru Haret, care a emancipat generaţii de copii şi o ţară întreagă, a explicat Daniel David, pentru că reforma s-a făcut cu copii care erau concentraţi într-un număr redus de școli, pentru că atunci nu existau, ca acum, clase cu câte cinci sau şapte elevi.
Sistemul de acum este unul„ acceptabil”, dar este nevoie de „mai mult decât acceptabil”.
Deocamdată, nu au fost propuse „modele bătute în cuie”, ci se iau în considerare diverse propuneri şi modele. Modelul către care ar înclina acum ministrul David este cel al campusurilor rurale, în care copii dintr-o zonă să fie duşi cu microbuzele într-un campus unde să existe clase cu număr obișnuit de elevi.
Acest model ar elimina așa – numitul învățământ simultan, cu formațiuni de studiu formate prin gruparea elevilor din toate clasele de învățământ gimnazial, mai puțin clasa a VIII-a.
(Citește și: 46%, analfabetismul numeric la nivelul liceului – Primul Raport național privind capacitatea elevilor de a utiliza informații matematice)
****