Fonduri europene pentru educaţie şi ocupare: Ministerul Investiţiilor lansează 37…

26 februarie 2025

Printre cei care pot solicita finanţare se numără şcolile şi universităţile, companiile care vor să investească în pregătirea angajaţilor, centrele de formare profesională, autorităţile locale şi organizaţiile specializate în servicii de ocupare Programul include şi finanţare pentru burse Erasmus+. 

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene anunţă lansarea a 38 de linii de finanţare în cadrul Programului Educaţie şi Ocupare, cu o valoare totală de aproximativ 2,4 miliarde euro. 

„Prin aceste finanţări, zeci de mii de elevi şi angajaţi vor beneficia astfel de oportunităţi concrete de dezvoltare profesională şi personală. Cele aproape 2,4 miliarde de euro disponibile anul acesta prin Programul Educaţie şi Ocupare sunt oportunităţi concrete care pot schimba vieţile oamenilor. Aceste investiţii vizează nu doar crearea de locuri de muncă mai bune şi mai bine plătite, ci şi consolidarea sistemului educaţional, sprijinirea incluziunii sociale şi reducerea decalajelor dintre diferitele regiuni ale ţării”, a spus ministrul Marcel Boloş.

Printre cei care pot solicita finanţare se numără instituţiile de învăţământ, de la şcoli până la universităţi, care doresc să-şi sprijine elevii şi studenţii. De asemenea, companiile care vor să investească în pregătirea angajaţilor pot accesa aceste fonduri, ca şi organizaţiile nonguvernamentale specializate în lucrul cu tinerii.

 



Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.