Educație incluzivă Turda pentru copii speciali

26 februarie 2025

„Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă” Turda desfășoară împreună cu copiii cu nevoi speciale, ateliere deosebite, prin care aceștia pot dezvolta abilități de creație și comunicare.

În luna februarie, copiii au desfășurat o serie de ateliere de creație, care au înflorit zâmbete, în luna iubirii, pe chipul lor. Brățări sau inimioare, toate create de mâinile lor, spre a fi dăruite apoi părinților sau colegilor pe care îi iubesc. Printre ei e și Tania, din Turda, o prietenă dragă mie, care iubește muzica și dansul și care are cel mai frumos zâmbet din lume și aș spune le fel despre toți copiii.

Copiii claselor a VII -a T și a VIII T ai „Centrului Școlar pentru Educație Inclusivă”, de la Colegiului Tehnic Turda, corpul B,  au adus în aceste zile bucurie, vorbind împreună cu profesorii lor, despre valoarea iubirii ce trebuie să predomine, în viața de zi cu zi, pentru că…„atunci când educăm cu dragoste, elevii noștri și noi înșine suntem mai fericiți”, spun cadrele didactice ale Centrului.

„Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă” din Turda Nouă desfășoară activități deosebite, de curând vorbind despre cărți sau arta fotografică și lumea filmului. Despre creație în general. Iar de la creație la Artă e doar un pas. Cu iubire. Pentru că arta unește și schimbă destine!



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.