Ministrul Educației, Daniel David, a comentat pe blogul său rezultatele unui studiu care plasează România pe poziții extreme, în rândul țărilor europene, în ceea ce privește atitudinile față de știință și tehnologie.
Ministrul Daniel David, care a comentat pe blogul său rezultatele unui sondaj Eurobarometru privind cunoștințele și atitudinile cetățenilor europeni față de știință și tehnologie.
Astfel, întrebați care cred că este influența generală a științei și tehnologiei asupra societății, românii au avut cel mai mare procent de atitudine negativă, 32% răspunzând că acestea au un efect „negativ” (25%) și „foarte negativ” (7%), în timp ce doar două treimi (65%) dintre români cred că influența este „pozitivă/foarte pozitivă” – cel mai mic procent la nivel european.
„Atitudinea românilor față de știință/tehnologie, în comparație cu alte țări ale Uniunii Europene, este cea mai nefavorabilă și de neîncredere, oamenii alegând să se documenteze singuri, nu prin instituții, ceea ce ne predispune la pseudoștiință și ne vulnerabilizează la conspirații și „fakenews”. Acest fenomen intră în relații bidirecționale cu abandonul școlar și analfabetismul funcțional prin care se amplifică reciproc, până la a deveni risc de securitate națională”, e de părere Daniel David.
În același timp, doar puțin peste jumătate dintre români (53%) cred că guvernul ar trebui să-și asume responsabilitatea pentru a se asigura că toți beneficiază de pe urma tehnologiilor. România are cea mai mică pondere în rândul țărilor europene, din acest punct de vedere, însemnând că are și cea mai mare pondere (45%) de cetățeni care cred că oamenii ar trebui să încerce ei înșiși să obțină beneficii de pe urma noilor tehnologii.
„Asta după mine arătând neîncredere în „adevărul/disponibilitatea” autorităților (deși aceasta ar trebui să fie misiunea lor) și tendința de a căuta acest „adevăr/beneficiu” pe cont propriu (în loc de a reforma instituțiile care nu funcționează bine)”, consideră ministrul David.
Respondenții români au fost cel mai puțin convinși din UE (11%) că domenii ca energiile regenerabile, tehnologia informației și comunicațiilor, vaccinurile și combaterea bolilor infecțioase vor avea un efect pozitiv asupra modului nostru de viață în următorii 20 de ani. 42% dintre aceștia au spus că vor avea un efect negativ/foarte negativ.
România este, totodată, ultima țară din Europa și când vine vorba despre încrederea în cercetări și descoperiri științifice realizate cu ajutorul inteligenței artificiale. Doar 25% dintre români au pe deplin încredere (3%) sau tind să aibă încredere (22%) în acest lucru. În același timp, țara se numără printre cele care înregistrează cel mai ridicat nivel de neîncredere în astfel de descoperiri și cercetări bazate pe IA – 34%.
„(…) în ceea ce privește valoarea de „adevăr”, în evoluția noastră ca specie și ca civilizație, noi am creat instituții (experți) prin care să ne protejăm noi de noi, am creat „Școala”, ca „adevărul” să fie stabilit prin știință/experți, nu prin vocea celor mai agresivi sau care strigă cel mai tare. Doar așa am reușit să devenim o civilizație, în care nu mai vânăm vrăjitoare și nu mai impunem prin forță/manipulare „adevăruri” bizare care ne distrug și/sau care ne limitează dezvoltarea.
De aceea, regândirea modului în care facem educația formală în școală și accentuarea învățării pe tot parcursul vieții, inclusiv prin educație nonformală, stau la baza salvării civilizației noastre astăzi, când prea mulți cred că știu „adevărul” și nu mai au nevoie de știință; mai mult, riscul astăzi, uitând lecțiile trecutului și ale științelor sociale, este că ne autodistrugem în condițiile în care atacăm „sistemul” nu pentru a-l facem mai bun în a servi oamenii, ci pentru că fiecare vrea să fie el „șef” sau să aibă o relație privilegiată cu „șeful”, deși acest lucru este imposibil (indiferent de ce ne spun cei care vor să ne manipuleze, nu putem toți să fim în aceste situații, astfel încât vom intra în demersuri anarhice prin care ne atacăm mereu liderii și instituțiile existente la un moment dat)” – a scris ministrul Daniel David în postarea sa de pe blog.