Alianța academică europeană EU GREEN, din care face parte și Universitatea din Oradea, a lansat luni un proiect dedicat polenizatorilor, în proiectul amplu ”Insectopia”, invitând studenții din cele nouă universități europene membre să promoveze acțiuni inovatoare, creative și sustenabile pentru susținerea populațiilor de insecte.
Potrivit unui comunicat al Universității din Oradea, ”Insectopia” este un proiect conceput pentru a îmbunătăți biodiversitatea în campusurile universitare din cadrul alianței EU GREEN și a fost lansat în ianuarie 2025, printr-o serie de webinarii, susținute de experți în domeniul entomologiei, oferind participanților inspirație și cunoștințe pentru dezvoltarea propunerilor lor.
Urmează ca, în perioada februarie – aprilie, echipe de studenți din universitățile membre EU GREEN, să conceapă ”utopii pentru insecte” adaptate condițiilor din campusurile instituțiilor de învățământ superior participante.
”Aceste propuneri pot fi habitate fizice sau alte acțiuni inovatoare care contribuie la conștientizarea și educația privind biodiversitatea, consolidând în același timp ecosistemele campusului”, explică organizatorii.
Aceștia își propun să promoveze astfel de acțiuni inovatoare și sustenabile pentru susținerea populațiilor de insecte, să inspire abordări creative și multidisciplinare care să integreze funcționalitatea ecologică, educația și implicarea comunității.
Echipele care propun cele mai bune proiecte vor câștiga dreptul de a participa la tabăra Insectopia, ce va avea loc în Jarandilla de la Vera, Spania, între 1 și 6 iunie 2025. Aici se vor desfășura: sesiuni de formare, activități culturale și se vor deschide oportunități de colaborare între participanți din întreaga alianță.
Câștigătorii urmează să fie anunțați de Ziua Mondială a Albinelor – 20 mai 2025.
”Premiile speciale vor recunoaște inovația, sustenabilitatea și impactul educațional”, subliniază organizatorii.
Propunerile privind crearea de habitate pentru insecte selectate urmează să fie construite și instalate în campusurile universitare, în colaborare cu participanții și partenerii locali de mediu, în funcție de condițiile climatice.
”Prin combinarea științei, creativității și colaborării, Insectopia va oferi studenților și comunităților locale ocazia de a juca un rol activ în modelarea unui viitor sustenabil, transformând campusurile universitare în ecosisteme vibrante, centre de schimb de cunoștințe, laboratoare și adevărate utopii pentru insecte”, au mai precizat organizatorii.
Reprezentanții EU GREEN consideră că toate campusurile universităților membre ”pot servi drept repere pe drumul către o lume mai sustenabilă, devenind instrumente educaționale și modele pentru viitorii oameni de știință, cercetători și profesioniști din toate domeniile, inspirându-i să integreze biodiversitatea și sustenabilitatea în carierele și viețile lor”.
Universitatea din Oradea a reușit, în anul 2022, să devină membru al Alianței EU GREEN și, pentru patru ani, partener într-un proiect european finanțat, din partea EACEA, cu aproximativ 14.400.000 de euro.
EU GREEN este formată din nouă universități europene: Universitatea din Gavle (Suedia), Universitatea Wroclaw de Mediu și Științele Vieții (Polonia), Universitatea din Parma (Italia), Universitatea D’Angers (Franța), Universitatea Evora (Portugalia), Universitatea Otto von Guericke din Magdeburg (Germania), Institutul de Tehnologie Carlow (Irlanda), Universitatea din Oradea (România) și Universitatea din Extremadura (Spania). Scopul declarat al acestui consorțiu academic este să transforme universitățile membre în ‘universități ale viitorului’.
Finanțarea primită de la Comisia Europeană este investită, de cele nouă universități membre, în proiecte de educație, cercetare, internaționalizare, acces, diversitate și incluziune socială, management inovator sau antreprenoriat pentru sustenabilitate, dezvoltarea unor campusuri universitare sustenabile și sănătoase. AGERPRES/(AS – redactor: Eugenia Pașca, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)