Ministrul Educaţiei: Trebuie să avem o platformă naţională pentru a contra pseudo-ştiinţa

22 februarie 2025

Ministrul Educaţiei, Daniel David, afirmă că, în Programul de guvernare, trebuie să existe o platformă naţională pentru a promova ştiinţa şi a contra pseudo-ştiinţa. ”Cu toţii trebuie să ne implicăm în acest sens”, este de părere Daniel David.

Întrebat dacă are un plan de acţiune în cazul cadrelor didactice care promovează pseudo-ştiinţa, nu doar în şcoală ci şi în afara acesteia, în spaţiul public, ministrul Educaţiei a răspuns: ”Înainte să fiu ministru am vorbit despre aceste lucruri. În Programul de guvernare noi trebuie să avem o platformă naţională pentru a promova ştiinţa şi a contra pseudo-ştiinţa”.

Acesta a subliniat că elevii nu pot contribuit singuri la ”controlul” cadrelor didactice care promovează idei îm afara ştiinţei.

”Controlul pseudo-ştiinţei nu se face doar prin intermediul elevului, se face prin intermediul profesorilor, prin anumite reglementări pe care le putem avea acolo şi, de multe ori, cu implicarea părinţilor”, spune ministrul, arătând că, dacă se fac propuneri privind anumite discipline de studiat în şcoală, părinţii trebuie să fie cei care să vadă dacă este vorba despre ştiinţă sau pseudo-ştiinţă.

”Cu toţii trebuie să ne implicăm în acest sens”, conchide Daniel David.

Citește și

elevi, clasa

Articol recomandat de sport.ro


„Mă cam enervezi!” Dan Șucu a pus mâna pe telefon și i-a scris lui Gigi Becali


"Mă cam enervezi!" Dan Șucu a pus mâna pe telefon și i-a scris lui Gigi Becali

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.