Mai mulți elevi din localități mai sărace din Timiș au beneficiat de proiecte educaționale extrem de utile –

21 februarie 2025

Anul trecut s-a organizat în premieră programul FACEM, de către Fundația Comunitară Timișoara. 500 de copii au beneficiat de inițiative prin care au primit diverse forme de spriin.

Cel mai important aspect este că niciunul dintre cei 500 de copii nu a abandonat școala pe parccursul proiectului, o victorie uriașă într-o țară în care anul trecut abandonul școlar a crescut. FACEM a organizat, prin cele cinci organizații care au activat în cinci comune, aproape 500 de ateliere care să facă programa mai prietenoasă pentru copii și să-i ajute să recupereze și eventualele lacune. S-a făcut un program în care fust implicați și 150 de părinți, 50 de cadre didactice și cinci psihologi.

La Gătaia și Șemlacu Mare, Fundația United Way România a oferit ore de recuperare și mese calde pe parcursul anului școlar, pentru 55 de copii de clase primare și gimnaziu din cele două localități. De asemenea, au organizat evenimente cu ateliere pentru peste 200 de elevi, întâlniri și consilieri cu părinții și cu cadrele didactice.

La Cerneteaz, Asociația Seeds of Kenosis – Education a organizat pentru 50 de copii de grădiniță și ciclu primar ateliere creative și de recuperare Copiii au primti gustări, iar părinții au fost sprijiniți pentru a obține burse sociale, unii find chiar incluși în programul A Doua Șansă.

La Sintești, Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare a inclus 88 de elevi de ciclu primar și gimnazial în ateliere temartice de  pictură pe sticlă, pielărie, grai bănățean, dar și informatică și engleză. Școala din sat a fost complet renovată, izolată termic, iar o centrală a luat locul sobei. O centrală s-a montat și la grădiniță.

La Comloșu Mare a activat Asociația Colț de Banat, care a organizat activități după ore pentru 85 de elevi de ciclu primar. Cei mici au primit mese calde și gustări. Cu ajutorul părinților voluntari, cei mici rămași în urmă cu materia au făcut ore remediale.

De asemenea, Asociația Superhumans a oferit sprijin cu cinci psihologi trimși în comunități. S-a vorbit cu cei mici, dar s-au făcut și conferințe petema educației. ”Am înțeles că trebuie să îmi fac timp să mă joc cu copilul meu, să mă ocup de el. Nu mai avem timp de nimic”, a spus un părinte din Sintești (comuna Margina) la finalul unei sesiuni cu psihologul.

Programul devoltat de Fundația Comunitară Timișoara alături de Hamilton Central Europe continuă programul într-un număr mai mare de comunități. În 2025, patru dintre organizațiile din 2024 vor  continua activitățile cu copiii în localitățile lor. După apelul de proiecte din toamnă, la acestea se adaugă și alte patru comunități: Timișoara (prin Societatea pentru Copii și Părinți), Coșteiu (prin Asociația
Educația la Sat), Fibiș (prin Asociația Piticii Monei) și Pesac (prin Asociația Casa Buna Mică).

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.