Grădiniţa, o etapă necesară în dezvoltarea copilului

20 februarie 2025

Înscrierea copiilor la grădiniţă se va face începând cu 26 mai, iar timp de patru zile vor putea fi depuse dosarele pentru copiii care nu au mai frecventat unitatea de învăţământ, potrivit unui proiect de ordin al ministrului educaţiei şi cercetării. Pentru preşcolarii care au mers la grădiniţă în anul şcolar curent va fi necesară depunerea unei cereri pentru reînscriere, în perioada 19-23 mai. Specialiştii apreciază că grădiniţa reprezintă o etapă extrem de bogată în experienţe care contribuie la devoltarea copilului. 

Calendarul înscrierii copiilor antepreşcolari şi preşcolari în anul şcolar 2025-2026 debutează cu prima etapă, în perioada 26-30 mai, urmând să fie depuse solicitările pentru cei care nu au mai frecventat grădiniţa (sau creşa). Pe o singură cerere tip, părinții îşi pot exprima trei opţiuni de unități pre­şcolare, se arată în Metodologia de înscriere publicată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Urmează o a doua etapă între 16-20 iunie, în care se realizează înscrierea copiilor „pe locurile libere rămase în urma derulării primei etape, pe baza dosarelor depuse la unităţile de învăţământ de către părinţii/ reprezentanţii legali ai acestora”. Ultima etapă, cea de ajustări, este cuprinsă între 18 şi 28 august, perioadă în care se realizează înscrierea copiilor care nu au fost înscrişi în primele două etape din lipsă de locuri sau din alte motive şi pentru care părinţii au depus solicitările la inspectoratul şcolar.

Cererea în care părintele îşi exprimă opţiunile va fi însoţită de copii ale certificatului de naștere al copilului şi actelor de identitate ale părinţilor, precum şi o adeverință de angajat pentru fiecare dintre părinți. De asemenea, dacă există criterii specifice impuse, vor fi aduse documente doveditoare.

Adeverinţa de la medicul de familie privitoare la starea de sănătate, precum şi avizul epidemiologic/ dovada de vaccinare, necesare pentru intrarea în colectivitate, vor fi ataşate la dosar în momentul în care copilul va începe să frecventeze grădiniţa.

Potrivit proiectului aflat în dezbatere publică, reînscrierile copiilor care au frecventat unitatea de învăţământ în anul şcolar curent şi care urmează să o frecventeze şi în anul şcolar următor se realizează în perioada 19-23 mai, printr-o cerere scrisă depusă de către părinţi sau reprezentanţii legali.

Potrivit Legii educaţiei, frecventarea grupelor mijlocie și mare la grădiniță este obligatorie. Grădiniţa reprezintă o etapă firească şi necesară în dezvoltarea oricărui copil şi chiar dacă (re)acomodarea poate crea anumite neplăceri atât copiilor, cât şi părinţilor, specialiştii insistă pe beneficiile intrării în colectivitate.

Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Sălaj a întocmit un ghid de bune practici cu sfaturi şi recomandări pentru o adaptare mai lină la grădiniţă. Astfel, copilul trebuie pregătit cu suficient timp înainte despre locul pe care urmează să-l frecventeze: ce implică mersul la grădiniţă, inclusiv regulile de igienă, activităţile pe care le va desfăşura acolo, creionarea unui portret pozitiv doamnei educatoare pentru ca cel mic să se simtă în siguranţă. De asemenea, o vizită la grădiniţă ar putea fi benefică pentru a vedea spaţiul, dar şi pe alţi copii care se joacă şi sunt bucuroşi că se află acolo.

În acelaşi timp, specialiştii recomandă părinţilor să nu mintă copiii cu privire la timpul petrecut la grădiniţă, despărţirile înainte de intrarea copilului în grădiniţă să fie afectuoase, dar ferme, precise, fireşti şi fără ameninţări de tipul „dacă nu eşti cuminte sau nu asculţi de doamna, te las aici”, iar revederile să fie naturale, fără reacţii emoţionale exagerate. (O. N.)



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.