Calendarul înscrierii copiilor la creșă, grădiniță și alte servicii de educație timpurie complementare, pentru anul școlar 2025-2026, a fost pus în dezbatere publică de Ministerul Educației.
Astfel, reînscrierile vor avea loc în luna mai, iar prima etapă a procesului de înscriere în mai-iunie. La Cluj, Inspectorratul Școlar a anunțat că vor fi locuri supliementare față de anul școlar în curs, doar la creșă.
Câte grupe de creșă și grădință sunt la Cluj, la stat
Pe lângă reînscrieri, conform calendarului propus de Ministerul Educației, vor fi două etape de înscrieri la creșă și grădiniță, dar și o etapă de ajustări. Tot procesul se va finaliza până la sfârșitul lunii august 2025, iar repartizarea copiilor se va face în data de 5 septembrie.
În județul Cluj, potrivit planului de școlarizare pentru anul școlar 2025-2026 au fost aprobate 152 de grupe la creșă, cu 12 mai multe față de anul școlar în curs. De asemenea, în învățământul preșcolar, respectiv la grădiniță, au fost aprobate 287 de grupe cu Program Normal, și 564 de grupe cu Program Prelungit.
Părinții clujeni care au copii care vor merge la creșă și grădiniță pot trimite propuneri și sugestii cu privire la proiectele supuse consultării în următoarele 10 zile calendaristice pe adresa de e-mail cristina.mangiurea@edu.gov.ro.
Calendarului înscrierii copiilor la creșă și grădiniță în anul școlar 2025 – 2026
Potrivit proiectului Ministerului Educației, programul începe cu reînscrierea copiilor, iar cei care trec de la creșă la grădiniță pot fi înscriși în aceeași unitate de învățământ, în cazul în care aceasta are și învățământ preșcolar.
19 – 23 mai 2025 – Etapa de reînscrieri. Sunt reînscriși copiii care au frecventat unitatea de învățământ în anul școlar curent și care urmează să o frecventeze și în anul școlar următor, ca urmare a exprimării acestei opțiuni de către părinții/reprezentanții legali ai acestora, printr-o cerere scrisă. Pentru unitățile de învățământ care au și grupe de nivel antepreșcolar, în baza continuității, copiii de 3 ani din grupa mare de la creșă pot fi reînscriși în grupa mică de la grădiniță, în limita locurilor disponibile pentru acest nivel de vârstă și în ordinea descrescătoare a vârstei, dacă părinții solicită acest lucru.
În situația în care, prin aplicarea criteriului vârstei, numărul cererilor depășește numărul locurilor disponibile, departajarea se face prin aplicarea criteriilor generale, respectiv specifice de departajare, menționate la Art. 6 din Metodologia-cadru de înscriere a copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare, aprobată prin Ordinul Ministrului Educației nr. 4018/2024.
Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere după finalizarea etapei de reînscrieri va avea loc în 23 mai 2025, la ora 14.00.
Prima etapă de înscriere la creșă și grădiniță. Atenție, aveți trei opțiuni
Etapa I din cadrul procesului de înscrieri urmează să aibă loc în perioada 26 mai – 13 iunie 2025, conform proiectului Ministerului Educației.
Copiii sunt înscriși pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții/ reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate, în limita locurilor din planul de școlarizare aprobat, după încheierea etapei de reînscrieri. Calendarul pe zile este următorul:
- 26 – 30 mai 2025 – colectare cereri
- 2 – 4 iunie 2025 – procesare cereri Faza I – prima opțiune
- 5 – 10 iunie 2025 – procesare cereri Faza a II-a – a doua opțiune
- 11 – 12 iunie 2025 – procesare cereri Faza a III-a – a treia opțiune
- 13 iunie 2025, ora 14.00 – Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere rămase
Atenție! Și în etapa a II-a aveți trei opțiuni
Etapa a II-a din cadrul procesului de înscriere – 16 iunie – 7 iulie 2025. În această etapă se realizează înscrierea copiilor, pe locurile libere rămase în urma derulării primei etape, pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții/reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate în noile cereri de înscriere depuse. Calendarul pe zile este următorul:
- 16 – 20 iunie 2025 – colectare cereri
- 24 – 26 iunie 2025 – procesare cereri Faza I – prima opțiune
- 30 iunie – 2 iulie 2025 – procesare cereri Faza a II-a – a doua opțiune
- 3 – 4 iulie 2025 – procesare cereri Faza a III-a – a treia opțiune.
- 7 iulie 2025, ora 14.00 – Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere rămase după a doua etapă de înscrieri.
Înscrierea copiilor care nu au prins un loc sau nu au participat la primele două etape
Potrivit proiectului Ministerului Educației, etapa de ajustări va avea loc în perioada 18 – 28 august 2025. În această etapă se realizează înscrierea copiilor care nu au fost înscriși în primele două etape din lipsă de locuri ori din diferite alte motive sau care nu au participat la primele două etape, pe locurile rămase libere în urma derulării celei de-a doua etape a înscrierilor, pe baza unei proceduri specifice elaborate de ISJ/ISMB și pe baza dosarelor depuse de părinți la inspectoratul școlar. La această etapă au acces următoarele categorii de copii:
- copiii care au rămas nerepartizați după derularea celor două etape anterioare, cu prioritate cei de 4 ani și de 5 ani;
- copiii care au solicitat înscrierea în clasa pregătitoare din învățământul primar și nu au fost admiși ca urmare a avizului negativ al CJRAE/CMBRAE;
- copiii de peste 2 ani care solicită înscrierea în grupa mică din învățământul preșcolar.
Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere după etapa de ajustări se va face în 29 august 2025, la ora 14.00. De asemenea, introducerea în sistem a tuturor copiilor înscriși în anul școlar 2025 – 2026, în unitățile de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și repartizarea pe formațiuni de studiu va avea loc în data de 5 septembrie 2025, la ora 14.00.