1,2 miliarde de euro, sprijin pentru cei vulnerabili şi educaţie conectată la piaţa muncii

18 februarie 2025

Suplimentarea sprijinului pentru persoanele defavorizate şi investiţii în educaţia orientată spre piaţa muncii au fost două iniţiative esenţiale pentru România discutate marţi, la Bruxelles, de ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, şi vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, porivit Agerpres.

„Colaborarea strânsă cu doamna Roxana Mînzatu, vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, se traduce pentru noi în soluţii concrete pentru români. Am discutat astăzi la Bruxelles două iniţiative esenţiale pentru România: suplimentarea sprijinului pentru persoanele defavorizate şi investiţii în educaţia orientată spre piaţa muncii. Sunt măsuri pe care vrem să le realizăm prin realocarea economiilor provenite din execuţia financiară a proiectelor finanţate”, a scris Marcel Boloş pe Facebook.

Acesta a punctat că planul României este de a adapta Programul Incluziune şi Demnitate Socială (PIDS) 2021-2027, astfel încât resursele europene să acopere integral o serie de nevoi urgente. Este vorba despre acordarea sprijinului de 250 lei pentru persoane vulnerabile în cel puţin două tranşe, 125 lei prin pachete alimentare, tot în două tranşe, şi acordarea voucherelor educaţionale de 500 lei pentru aproximativ 600.000 elevi defavorizaţi. De asemenea, Boloş a precizat că se caută soluţii pentru a finanţa în continuare vouchere de energie pentru populaţia vulnerabilă.

Potrivit sursei citate, discuţiile cu vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene au vizat şi implementarea STEP (Platforma Tehnologii Strategice din Europa) în cadrul Programului Educaţie şi Ocupare (PEO), pentru care există o alocare aprobată de 600 de milioane de euro.

„Am discutat şi despre implementarea programului STEP (Platforma Tehnologii Strategice din Europa) în cadrul Programului Educaţie şi Ocupare (PEO), pentru care avem deja aprobată relocarea a 600 milioane euro. Discuţiile vor continua la nivel tehnic, pentru ca în final să reuşim ca prin program să oferim următoarele: Relansarea Innotech Student: acordarea de sprijin de până la 200.000 de euro pentru absolvenţii care doresc să îşi dezvolte propriile afaceri; o curriculă universitară adaptată cerinţelor pieţei muncii, în special în domeniile tehnologice şi industriale; laboratoare de practică în universităţi, pentru ca studenţii să înveţe aplicat, nu doar teoretic; incubatoare de afaceri în universităţi, pentru dezvoltarea iniţiativelor studenţilor”, a mai scris Boloş pe pagina de socializare.



Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.