David: Planurile-cadru – urgențe curriculare, legale, de securitate națională; analfabetismul funcțional pune deja la risc țara

15 februarie 2025

Planurile-cadru reprezintă urgențe curriculare, legale, moral-psihologice și de securitate națională, a transmis, miercuri, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, care a susținut că analfabetismul funcțional ‘pune deja la risc țara’.

‘Sincer și direct spus, nu sunt bucuros că încep acest mandat de ministru cu un astfel de proiect, care, inevitabil, vine și cu scandaluri. Dar planurile-cadru reprezintă (1) urgențe curriculare (ar fi trebui introduse cel târziu în 2021), (2) legale (sunt impuse de noile reglementări legale din 2023), (3) moral-psihologice (nu ne mai putem pune la risc copiii, punându-i să ne ducă disciplinele și orele exagerate ca număr și/sau fără organizare psihopedagogică adecvată) și, teribil de important, (4) de securitate națională (analfabetismul funcțional ne pune deja la risc țara). Așa nu se mai poate continua! Iar rolul unui ministru responsabil este să abordeze tocmai astfel de probleme/reforme’, a scris ministrul, pe blogul său.

El a declarat că rolul unui ministru al Educației este și să educe, fie și informal, oamenii care au nevoie despre cum se fac rațional dezbaterile asupra unei teme cu relevanță pentru țară.

Ministrul a participat marți la prima dezbatere dedicată proiectelor de planuri-cadru pentru învățământul liceal.

‘Am avut prima dezbatere națională asupra proiectelor de planuri-cadru pentru învățământul liceal. Iar oamenii educației au început să arate de ce sunt ai educației. Spre deosebire de spațiul public (rețele de socializare, chiar diverse publicații etc.) – unde pe lângă analize serioase găsești încă prea des banalități solemne, îngrijorări iraționale și/sau semidocte, dacă nu doar critici virulente/agresive sau felicitări dezarmante -, aici au fost analize și discuții convergente și divergente, mai cerebrale sau mai emoționale, toate însă focalizate pe probleme și soluții. Au participat mulți și, evident într-un astfel de demers, nu toți s-au putut exprima’, a completat Daniel David.

Potrivit acestuia, cei interesați pot trimite sugestii în scris, Ministerul Educației și Cercetării încercând să îmbunătățească formatul dezbaterilor următoare.

‘Din acest demers rețin multe sugestii bune, care vor fi incluse în varianta finală propusă în luna mai’, a informat David.

Următoarea dezbatere națională va avea loc la Cluj-Napoca. AGERPRES/(AS – redactor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat
exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de
dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice
modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă,
în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea
ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing – [email protected].

Source link

Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.
Certificări
Datele cu caracter personal sunt protejate și în siguranță.
ISO/IEC 27001:2018
Sistem de management al securității informației
ISO/IEC 27701:2021
Sistem de management al confidențialității informațiilor
Contact
Ne puteți contacta oricând pentru detalii.
Rețele sociale
Ne puteți găsi și pe rețelele sociale.