La fel ca anul trecut, Liceul cu Program Sportiv din Suceava se situează pe locul III în preferințele viitorilor liceeni suceveni care acum sînt în clasa a VIII-a, ”o performanță extraordinară”, potrivit directorului instituției, Ciprian Anton.
Aproape 6.000 de elevi de clasa a VIII-a din județul Suceava au participat, la sfîrșitul anului trecut, la un sondaj de opinie realizat de CJRAE Suceava, referitor la liceele și specializările spre care aceștia doresc să se îndrepte după examenul de evaluare națională. În topul preferințelor viitorilor liceeni suceveni se situează Colegiul Național
Datorită clasării bune, Ciprian Anton a solicitat înființarea unei noi clase la Liceul cu Program Sportiv. A a spus acesta în cadrul unei emisiuni la Radio Top: ”Sondajul se face în fiecare an, pentru a vedea copiii ce își doresc pentru a urma mai departe. Ne bucurăm că am rămas pe locul III. Asta ne-a făcut să solicităm încă o clasă. Am depus la Inspectoratul Școlar documentele. Dacă în momentul de față avem cinci clase cu profil sportiv și una de filologie, avînd în vedere trendul și ceea ce se întîmplă am solicitat șase clase cu profil sportiv și una de filologie”.
Directorul LPS este convins că cererea liceului va fi aprobată de IȘJ. A spus Ciprian Anton: ”Avem argumente, avem statistici, avem copii – în jur de 290-300 de copii pe 125 de locuri. Adică, slavă Domnului, avem lucrurile astea de arătat și cred eu că ne responsabilizează și mai mult”.