
Articol de Vicentiu Andrei,
12 februarie 2025, 14:20
În câteva zile, România va marca un nou record național de excepție la un eveniment unic ce adună 90 de autori și lideri din România și Republica Moldova, într-o lansare colectivă de carte dedicată educației și viitorului generațiilor următoare.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 15 februarie, începând cu orele 09:00, la Aula Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, dar și online, prin streaming live, iar intenția este de a strânge fonduri pentru susținerea educației generațiilor viitoare.
TransformNation este mai mult decât o simplă lansare colectivă de carte; este o călătorie de transformare individuală, dar mai ales colectivă.
Timp de un an, participanții la Programul de Leadership Createrra au parcurs un drum de autocunoaștere și dezvoltare, iar acum își împărtășesc poveștile pe scenă, în fața a peste 1200 de oameni, pentru a inspira schimbare.
Evenimentul reunește trei mari categorii de autori: dezvoltare personală, inspirație și autobiografie, și educație și business.
Mai mult decât atât, TransformNation va marca o premieră națională, fiind certificat de Asociația Cartea Recordurilor pentru cea mai mare lansare colectivă de carte, cu titlul 90 de autori își lansează cărțile în aceeași zi. Cu un număr estimat de peste 1200 de participanți, TransformNation va aduna oameni din toate colțurile lumii, uniți de dorința de a contribui la un viitor mai bun prin educație.
Scopul principal al acestui eveniment este de a sprijini:
-
Asociația Trăiește cu Bucurie și platforma Fă Bine (peste 200 ONG-uri), în proiectul de renovare a 94 de școli din mediul rural, pentru a le transforma în spații de învățare în care copiii să vină la școală cu bucurie și să învețe prin joacă.
-
Formarea educatorilor prin sprijinirea Centrului de Training First 7 al Fundației ACORNS;
Participanții vor avea ocazia să învețe din poveștile celor 90 de autori, să construiască conexiuni valoroase și să susțină o cauză nobilă.
Înscrierea și donațiile se pot face accesând www.transformnation.ro.