A devenit un truism că una din explicațiile crizei societății românești este criza din educație – un sistem greu de administrat astfel încât să fie făcut să funcționeze eficient și modern. Noul ministru al educației nu are nici experiența, nici viziunea, nici sprijinul politic necesar pentru a îmbunătăți sistemul. Recentul buget, aprobat de Parlament, continuă subfinanțarea (și încălcarea crasă a legislației prin nealocarea a 6 la sută din PIB pentru educație și 1 la sută pentru cercetare). Recenta punere în discuție a noului Plan-cadru vine să confirme situația dificilă a educației.
Danile David FOTO Facebook
Voi discuta în acest text trei aspecte. În primul rând, din punctul de vedere al structurii, al orelor alocate diferitelor discipline, să observăm că se menține rolul minor (ca să nu spun neînsemnat) alocat disciplinelor socio-umane: în medie, 4 ore din 30 (nu am adăugat Limba și literatura română). Cu alte cuvinte, pentru istorie, geografie, psihologie, filosofie și religie sunt alocate câte o oră pe săptămână, ceea ce, să recunoaștem, este foarte puțin pentru dobândirea de cunoștințe și formarea de abilități socio-umane.
A doua observație este legată de lipsa disciplinei Gândire critică, mai ales că s-a tot vehiculat în ultimii ani că se va introduce. Pesemne, ministerul vrea ca și soarta acestei discipline să fie tot la latitudinea școlilor. În schimb, ar fi mult mai simplu, și mai eficient, ca această disciplină să fie inclusă în trunchiul comun și pentru liceu și să se permită absolvenților de Filosofie să o predea. Inclusă încă de la gimnaziu, disciplina ar permite obișnuirea elevilor cu analizarea ideilor în mod critic (și nu preluate de-a gata), identificarea de probleme, ipoteze și soluții, obișnuirea cu raționamentele, dezvoltarea creativității etc.
Legat de acest aspect, nu se poate eluda situația bizară, cel puțin, a Religiei – ministerul (școala, în speță) este obligat să asigure desfășurarea acestui curs (așa prevede legislația; este una din cele patru ore ale tematicii Om și societate, alături, cum spuneam, de istorie, geografie, psihologie și filosofie) și totodată elevii nu sunt obligați să urmeze acest curs (fiind opțional). Religia se studiază în toți anii (pesemne, România este singura țară din lume în care o disciplină se studiază 12 ani), cu beneficii incerte, în schimb, discipline ca Etica, Istoria religiilor sau Gândire critică nu se studiază deloc.
În al treilea rând, sare în ochi numărul mare de ore: liceul continuă să aloce 30-32 de ore pe săptămână, adică 6-7 ore zilnic. Să recunoaștem că este prea mult. Elevii stau la școală aproape la fel de mult ca adulții la job. Dacă mai adăugăm cele 3-4 ore de învățat sau rezolvat teme (sau, pentru profilul vocațional, de studiat la vioară, pian etc), vom vedea că copiii noștri petrec zilnic 10-12 ore cu acest ,,job”, adică mai mult timp decât adulții.
Se va obiecta că e nevoie de acoperirea normelor și alte considerații tehnico-juridice. Dar, oare, nu ar fi mai bine cum era pe vremuri, adică 4 ore de curs la învățământul primar, 5 ore la gimnaziu și maximum 6 ore la liceu? Oare, nu este aberant ca un copil din clasa a cincea să stea la școală la fel de mult ca un elev din a XII-a?